Organizarea activitatii laboratorului

 Organizarea activităţii laboratorului se realizeazã potrivit metodologiilor şi standardelor in vigoare pentru monitorizarea factorilor de mediu şi implică realizarea următoarelor activităţi:

- prelevarea probelor, analizarea acestora, verificarea şi interpretarea rezultatelor obţinute

- alertarea, în caz de poluare accidentală, a autorităţilor implicate în gestionarea situaţiilor respective

- furnizarea datelor necesare realizării statisticilor de mediu

- cooperarea cu CJGM Botoşani, conform competenţelor stabilite de legislaţia în vigoare şi a Protocolului încheiat între ANPM şi GNM

- efectuarea de analize şi măsurări, la cererea compartimentelor de specialitate din structura agenţiei, a CJGM Botoşani sau, pe bază de comandã, pentru alte persoane fizice /juridice

- colaborarea, în cadrul Comisiei Interne de Autorizare, prin furnizarea de date necesare îndeplinirii cerinţelor de monitorizare conţinute în autorizaţiile de mediu.

Laboratorul APM Botoşani asigură monitorizarea integrată a factorilor de mediu din judeţ astfel:

Calitatea aerului şi precipitaţiilor

Staţia de monitorizare continuă a calităţii aerului, este dotată cu echipamente automate pentru măsurarea concentraţiilor principalilor poluanţi atmosferici: dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NO2/NOX), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), pulberi în supensie (PM10 şi PM2.5), benzen (C6H6).

Monitorizarea precipitaţiilor se face prin următoarele determinări: pH, conductivitate, NH4+, NO3-, NO2-, Cl-, Ca2+, Mg2+, SO42-, aciditate, duritate .

Calitatea solului

Solul se recoltează pe două adâncimi: 0-20cm şi 20-40cm. După prelucrare (uscare, măcinare, mineralizare) se fac determinări de pH şi metale.

 Radioactivitatea aerului, apei, solului şi vegetaţiei

Monitorizarearadioactivităţii se realizează prin determinarea activităţii beta globale a factorilor de mediu enunţaţi mai sus, precum şi măsurarea continuă a debitului de doză gamma externă absorbită.

Staţia automată RA monitorizează  doza gamma şi parametrii meteo: temperatură, umiditate, direcţia şi viteza vântului, presiunea atmosferică.Face parte din Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului şi realizează, prin activităţile de monitorizare şi control, supravegherea radioactivităţii tuturor factorilor de mediu, obiectivul principal fiind detectarea creşterii semnificative a nivelului de radioactivitate din mediu.

Calitatea apei sunt efectuate analize pentru deversările în emisar şi pentru solicitările externe.

Zgomot - se monitorizează lunar nivelul de zgomot din traficul rutier, din interiorul zonelor funcţionale: parcuri, zone de recreere şi odihnă, pieţe şi parcări auto.

Seefectuează măsurări contra cost  la solicitarea agenţilor economici.

       

           

 


Dotare laborator

Descriere

Laboratorul APM Botoşani funcţionează din 1976, odata cu înfiinţarea Oficiului de Gospodarire a Apelor Botoşani, ca Laborator de analize ape uzate.

Urmare a dezvoltării problematicii de mediu, laboratorul şi-a extins activitatea, pe lângă analize de ape, efectuează analize pe probe de aer, sol, precipitaţii dezvoltandu-se permanent atât sub aspectul gamei de indicatori determinaţi cât şi a spaţiilor destinate, a dotării cu echipamente şi a instruirii personalului.

În acest moment funcţionează ca Laborator de analize de mediu, în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului avand următoarele atribuţii:

- efectuează prelevări şi încercări în domeniile: aerului şi calităţii precipitaţiilor, radioactivitatea factorilor de mediu (apă, aer, sol, vegetaţie), nivel de zgomot ambiant, poluare rezultată din gestionarea deşeurilor şi aplică măsurile prevederilor din legislaţia specifică în cazul producerii unor evenimente deosebite;

-  efectuează monitorizarea continuă a calităţii aerului şi a radioactivităţii mediului;

-  asigură prestarea unor servicii de laborator la solicitări externe sau interne (servicii şi compartimente din APM), în domeniile sale de competenţă;

-  implementează şi respectă legislaţia naţională armonizată cu prevederile şi cerinţele legislaţiei comunitare şi referenţialele în vigoare, în toate activităţile de prelevare/măsurare/încercare desfăşurate;

-   participă la programele de intercomparare laboratoare, la nivel naţional şi internaţional;

-   asigură informaţiile necesare actualizării bazelor de date privind monitorizarea factorilor de mediu;

-   participă la instruirile organizate de către ANPM sau de alte instituţii abilitate;

-  răspunde, în limita competenţei, la sesizări primite de la persoane fizice şi juridice şi asigură suportul tehnic la soluţionările notificărilor primite de către APM, ANPM,

-  asigură furnizarea datelor şi informaţiilor necesare realizării informării publicului cu privire la calitatea mediului, potrivit reglementărilor legale în vigoare;

-   susţine şi se implică în iniţiativele societăţii civile în domeniul protecţiei mediului.


Lista incercarilor din laborator

Formulare clienti