Descriere
Directia Schimbari Climatice a fost preluata de Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice (HG 48/2013)
Schimbarile climatice reprezintă una din cele mai mari provocări cu care ne confruntăm. Potrivit celui de-al Patrulea Raport Global de Evaluare al Grupului Interguvernamental privind Schimbarile Climatice – IPCC ( http://www.ipcc.ch/ ) elaborat în anul 2007, activităţile umane (arderea combustibililor fosili, schimbarea folosinţei terenurilor, etc.) contribuie semnificativ la cresterea concentratiilor emisiilor de gaze cu efect de sera în atmosfera (dioxid de carbon, metan, protoxid de azot, hidrofluorocarburi, perfluorocarburi, hexafluorura de sulf), determinand schimbarea compoziţiei acesteia şi încălzirea climei.
Impactul schimb a rilor climatice se reflectă în: creşterea temperaturii medii cu variaţii semnificative la nivel regional, diminuarea resurselor de apă pentru populaţie, reducerea volumului calotelor glaciare, creşterea nivelului oceanelor, modificarea ciclului hidrologic, modificări în desfăşurarea anotimpurilor, creşterea frecvenţei şi intensităţii fenomenelor climatice extreme, reducerea biodiversităţii.
În 1992 Romania a semnat Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra Schimbarilor Climatice (UNFCCC), ratificata prin Legea nr. 24/1994 , angajându-se să acţioneze pentru stabilizarea concentra ţ iilor gazelor cu efect de sera în atmosferă la un nivel care să împiedice perturbarea antropică a sistemului climatic. De asemenea, România a semnat Protocolul de la Kyoto în 1999 fiind prima Parte aflată pe Anexa I a UNFCCC care l-a ratificat prin Legea nr. 3/2001. Valoarea angajamentului dereducere a emisiilor de gaze cu efect de seră asumat de România pentru perioada 2008 - 2012 este de 8%, considerând nivelul emisiilor din anul 1989 drept nivel de referinţă.
Începând cu anul 2002, România transmite anual Secretariatului UNFCCC, Inventarul naţional al emisiilor de gaze cu efect de sera, realizat conform metodologiei IPCC, utilizând formatul de raportare comun tuturor ţărilor (CRF Reporter). Conform obligatiilor asumate la nivel international, ultimul inventar naţional al României a fost transmis în anul 2010 şi conţine estimările emisiilor de gaze cu efect de seră pentru perioada 1989 - 2008 . Emisiile totale de gaze cu efect de seră (excluzând contribuţia sectorului Folosinţa Terenurilor, Schimbarea Folosinţei Terenurilor şi Silvicultură) au scăzut în anul 2008 cu 46,89%comparativ cu nivelul emisiilor din anul 1989 .
Pentru reducerea costurilor acţiunilor de limitare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, Protocolul de la Kyoto prevede utilizarea a trei mecanisme flexibile şi voluntare de cooperare internaţională: Implementare în comun (JI), Mecanismul de Dezvoltare Curată (CDM), şi Comercializarea Internaţională a Emisiilor (IET). România s-a implicat în realizarea proiectelor de investiţii de tip "Implementare în Comun", colaborând cu diferite state în vederea realizării transferului de tehnologie, creşterea eficienţei energetice a obiectivelor unde se realizează investiţiile şi îmbunătăţirea calităţii mediului, acestea având şi important impact social. Astfel, au fost încheiate Memorandumuri de Înţelegere (cu Elveţia, Olanda, Norvegia, Danemarca, Austria, Suedia şi Franţa, Italia, Finlanda Banca Mondială în cadrul Fondului Prototip al Carbonului), constituind baza legală pentru realizarea acestor proiecte.
In Romania, Directiva 2003/87/CE privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de serăa fost implementată începând cu anul 2007 (data aderării la UE). Aceasta este un instrument creat pentru a sprijini Statele Membre în vederea promovării reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră într-un mod eficient din punct de vedere economic, pentru indeplinirea angajamentelor sub Protocolul de la Kyoto. Funcţionarea schemei se bazează pe limitarea - tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate operatorilor care deţin instalaţii în care se desfăşoară activităţi reglementate de Directiva, în măsura în care aceştia respectă prevederile privind limitele privind emisiile de CO2 stabilite prin Planul National de Alocare (NAP)(Anexe + Text ) .
Prin Planul National de Alocare, Guvernul a stabilit numărul de certificate alocat în perioada 2007 şi 2008 - 2012 pentru instalaţiile în care se desfăşoară activităţi din sectoarele: energie, rafinare produse petroliere, producţie şi prelucrare metale feroase, ciment, var, sticlă, ceramică, celuloză şi hârtie. Astfel, au fost puse în aplicare deciziile Comisiei Europene din 26 octombrie 2007 prin care aceasta a decis reducerea plafonului de certificate cu 10,8 % pentru anul 2007 şi 20,7% pentru perioada 2008 - 2012.
Pentru anul 2009 , operatorii au demonstrat autorităţilor pentru protecţia mediului că s-au conformat cu obligaţiile care le-au revenit ca urmare a participării la schema EU ETS, prin: monitorizarea, raportarea si verificarea emisiilor generate de instalatii şi conformarea in Registrul National al emisiilor de gaze cu efect de sera . În anul 2009, cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţiile EU ETS este de 48.993.089 t CO2 comparativ cu valoarea de 73.704.133 reprezentând numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate pentru acest an. (H.G. nr. 60/2008).
Pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, în decembrie 2008 Parlamentul European a adoptat pachetul legislativ "Energie – Schimbări climatice" prin care la nivel European s-a stabilit realizarea a 3 obiective pe termen lung:
- reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în anul 2020 (faţă de anul 1990) şi cu 30% în situaţia în care se ajunge la un acord la nivel internaţional;
- o pondere a energiilor regenerabile în consumul final de energie al UE de 20% până în anul 2020, incluzând o ţinta de 10% pentru biocombustibili din totalul consumului de combustibili utilizaţi în transporturi.
- creşterea eficienţei energetice cu 20% până în anul 2020.
Directiva 2009/29/CE de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătăţirii şi extinderii sistemului comunitar de comercializare a certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră face parte din pachetul legislativ şi se va aplica tuturor Statelor Membre începând cu anul 2013 (EU ETS post - 2012).
PrevederileDirectivei 2008/101/CE de modificare a Directivei 2003/87/CE pentru a include activităţile de aviaţie în schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (EU ETS) au fost transpuse prin H.G. nr. 399/2010 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Operatorii de aeronave care desfăşoară activităţi de aviaţie reglementate de H.G. nr. 399/2010, aflaţi în Administrarea României, au obligaţia de a depune la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), planul de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi planul de monitorizare a datelor tonă-kilometru, întocmite conform prevederilor Deciziei 2007/589/CE privind Ghidul de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, cu modificările şi completările ulterioare.
Competenţa pentru verificarea şi aprobarea planurilor de monitorizare întocmite de operatorii de aeronave revine Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. Pentru mai multe informaţii, datele de contact sunt:schimbari_climatice@anpm.roşi nr. de telefon - 021/2071155.
Link-uri utile:
- Comisia Europeană - http://ec.europa.eu/environment/climat/emission.htm
- Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC): http://unfccc.int